Dualism
Eu te doresc în felurite chipuri
Dar te iubesc cuminte şi constant
Te vreau fierbinte, goală pe nisipuri
Şi te visez dansând elucubrant.
Din seară până-n zori să-ţi fiu amant
Şi patimă în sufletu-mi să picuri,
Să mă aprind şi-apoi prin alambicuri
De foc, să curg prin trupul tău crocant.
Te vreau femeie dulce şi amară,
Te vreau aici, pe bloc şi în cămară,
Te vreau căzută-n viciu şi păcat.
Dar când te văd cu oala aburindă
Şi cu cârnaţi uscaţi aduşi din tindă
Eu te iubesc cuminte şi constant.
Sandu, un amic simpatic
Cum sunt mulţi în Capitală
Era predispus săracul
Totdeauna la răceală.
Şi s-a întâmplat deodată,
Sandu să se îmbolnăvească,
Nu de tuse-obişnuită,
Ci de tuse măgărească.
Cu convulsii ne’ntrerupte,
Că la faţă se înroşea,
Şi întruna zi şi noapte,
Tot tuşea şi iar tuşea.
A luat medicamente
Prafuri, droguri şi chinină,
S-a frecat cu unguente,
Cu eter, hemoglobină,
Ş’a pus prişniţ la picioare,
Şi ventuze şi muştar,
Iod la piept şi pe spinare,
Însă totul fu în zadar.
Ş-a fost sfătuit să meargă
Şi la Baba Safta Musea,
Poate că-i prepară dânsa,
Vre-un leac să-i treacă tusea.
Mulţi tămăduiţi de dînsa,
O slăveau în chip şi fel,
D’aia, cu nădejdi la babă,
Într-o zi s-a dus şi el.
Baba Safta – c’o privire,
I-a spus verde, fără teamă:
- Tusea o să-ţi treacă numai
Dacă bei lapte de mamă!
Caută-o femeie care,
Are-un copilaş şi vrea,
Şi plăteşte-i să te lase,
Să sugi lapte de la ea!
Şi’n cel mult o lună-două,
Să nu-ţi pară curios,
Îţi dispare toată tusea
Şi te faci iar sănătos!
Ş’a găsit în Copşa Mică,
Pe Frusina lui Tărîţă,
Pepenoasă şi voinică,
Şi c’un copilaş de ţîţă.
S-a înţeles cu ea, să vie,
Zilnic între cinci şi şapte
Fără nici o silnicie,
Să-şi bea porţia de lapte.
Şi venea sărmanul Sandu
După sfatul bătrânică-i
Să se vindece cu leacul
De la pieptul Frusinicăi.
Să desăvîrşească-efectul
Şi gîtleju’a-şi limpezi,
El venea să-şi bea tainul
Şi de două ori pe zi.
Drăgăstoasă şi avidă
După-avînturi tinereşti
Într-o zi, i-a spus timidă:
- Altceva nu mai doreşti?
- A, ba da! – răspunse Sandu
Cu un aer mulţumit –
Dacă-aş şti că nu te superi
Aş dori ş’un biscuit!
AMICUL ION
de ION PRIBEAGU
La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou:
-Buna ziua, domnu' doctor,
Mi-a intrat o teapa-n . . . . ou!
Pacientul se dezbraca
Doctorul il urca-n pat
Si cu mare atentiune
Cerceteaza-n lung si lat.
Ia luneta
O fixeaza
Ia penseta
O flambeaza
Scoate teapa
Pensuleaza
Pune vata
Bandajeaza
Pune fese
Si panseaza
Scoala omul
Si-l aseaza.
Pacientu-achita taxa
Si apoi satisfacut
Ii da doctorului mana:
- Buna ziua! -Va salut!
Peste-un timp, aproape-o luna,
Vine amicul Ion din nou
-Uite, domnu' doctor, iarasi
Mi-a intrat o teapa-n ou!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pacientul se imbraca
Si achita taxa-n graba...
Cand, deodata, domnul doctor
Foarte curios, intreaba:
-Ia sa-mi spui domnule draga
(Care vii de la Copou)
Cum se-ntampla ca intruna
Iti tot intra teapa-n...ou?
-Ma iertati, domnule doctor,
A raspuns omul, "solemn",
Dar nevasta-mea e schioapa
Si-are un picior de lemn !
PANDELE
de Ion Pribeagu
Bunicuta lui Pandele
De pe strada Ghica Tei
A bãgat discret de seamã
Cum cã nepotelul ei
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tonc, nici de Rodica
Se cam joacã cu putica.
Si i-a spus: - Pandele dragã
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo
Ala grasu si burtos?
Tot asa o burtã mare,
I-a spus tainic bunicuta,
O sã-ti creascã, de vreodatã
Ai sã te mai joci cu puta!
S-a speriat grozav Pandele
Si ofta cu'nfrigurare
Când gãndea cã o sã-i creascã
Tot asa o burtã mare.
Dar primind cadou o tobã
Si un cerc si-o muzicutã
De atuncea niciodatã
N-a mai pus mâna pe putã.
Intr-o zi la o plimbare
Pe soseaua'nouratã
A vãzut, sezãnd pe-o bancã
O femeie' nsãrcinatã
Drept la ea s-a dus si-i spuse,
C-a rosit si bunicuta:
-Vezi ce ai pãtit cucoanã
Dacã te-ai jucat cu puta!
Cînd pe-aici veni Attila
Sa ne ia pamînt cu sila,
Calarind pe-un falnic cal,
El trecu si prin Ardeal.
Ajungînd la Tisa mare
Si-oparindu-se la k*
Coborî sa fac-o baie.
Însa cînd iesi la mal,
p**a haine, p**a cal!
Ei, si-atunci poti sa mai zici
ca n-au fost românii aici?
Criza Mondiala
A fos o data ca-n povesti
A fost precum o boala
Prin orasul nostru Bucuresti
O criza mondiala
Si era una mare-n draci
Si mandra intre toate
Te temi de ea si totusi taci
Desi n-ai bani de rate
Cobori in jos Euro bland
Alunecand pe spate
Ca de 5 zile-ntregi la rand
Tu cresti de nu se poate
Si-n rafturi toate s-au scumpit
Direct si nu pe faze
Acum si Putin ne-a oprit
Conducta lui de gaze
Traind in casa mea la bloc
Caldura nu mai trece
Caloriferul sta pe loc
Nemuritor si rece.
CHAT
Va spun un lucru strict secret
M-am abonat la internet
In prima zi de stat pe chat
9 gagici am agatat
Si le-am chemat la 7 fix
La barul din cartierul X
Cand le-am zarit pe toate 9
Doamne, parc-am intrat la ZOO
Prima-i bruneta cu par drept
Pe maini, pe fatza si pe piept
Si m-a privit zimbind usor
Trantita intr-un carucior
A doua insa m-a uimit
Cu nasul ei cel ascutit
Putea sa taie castraveti
Dintr-un judetz in alt judetz
A treia mi-a rinjit cuminte
Cu gura fara nici un dinte
C-un jet de stropi s-a prezentat :
”Salut, sunt Silvia Scarlat”
A patra tipa cred c-avea
Vreo 4 tone si ceva
Din fusta-i stramta de nailon
Faceai trei huse la camion
Pe-a cincea n-o vedeam de loc
Doua grisine-n virf c-un smoc
Spre mine cand s-a indreptat
De la efort a lesinat
A sasea-i buna, ma incita
Insa de-a saptea e lipita
Vai ce mirifice fapturi
Trei maini, un ochi si doua guri
A opta arata beton
Proptita-n carja si-n baston
La 83 de ani si-un pic
Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic
A noua tipa, dragii mei,
Te dizolvai in ochii ei
”Eu sunt Marina” mi-a soptit
O noapte-ntreaga ne-am iubit
Acuma daca vreti sa stiti
De ce am ochii obositi
Si merg mai cracanat putin
Marina mea era... Marin!
D'ale gurii
Tuica de Pitesti balaie,
Ce te mangaie la ... limba
Dispozitia iti schimba
Branza buna de Trapista
Scoasa chiar acum din ... lada
Cine vrea, poate sa vada!
Sunca alba ca si-o coala,
Cum mananci, cum ti se ... pare
Ca ai pofta de mancare!
Mici facuti cu ardei iute
Cand mananci iti vine-a ... spune,
Doamne, ce bucate bune!
Fripturica de boboci
Cu garnitura de ... varza
La stomac sa nu te arda!
Mere, pere, cozonaci
Sa mananci pana te ... culci
De atatea fructe dulci!
Tort cu nuca cat caciula
Care scoala-n sus si ... masa
Daca nu intreaga casa!
Cui meniul n-a placut,
Apai, mama lui sa-i ... faca
Alt meniu care sa-i placa!
Prima zi de scoala
(Valeriu Cercel)
E începutul anului şcolar
După o vară lungă de vacanţă,
E prima dimineaţă de calvar,
E “crima condamnată de instanţă” :
-Scoală Costică ! (măsa grijulie)
Este târziu, mai eşti încă în pat ?!
Însă Costică nici nu vrea să ştie :
-La şcoală nu mai merg ! m-am săturat !
-Cred că glumeşti, sau vrei să râzi de mine ,
Ţi-am pregătit dejunul, e colea,
Ce ţi-a venit (?!) cumva nu-ţi este bine ?
Motive nu găsesc că ai avea (!?)
-Da’ nici măcar nu pot să-ţi povestesc,
Pe şcoală sunt, mămico, sictirit,
Copii nu mă plac, chiar mă urăsc,
Profesorii la fel, nu mă înghit…
-Gândeşte-te măcar un pic la bani,
Te rog din nou, fă bine şi te scoală,
Sper să-nţelegi…ai cinzeşcinci de ani,
Şi ca director…tre’ să fii la şcoală !
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu